DezIntegrarea
S-au împlit de curând 5 luni de când suntem „europeni”. De ce abia la 1 ianuarie 2007 am început să ne numim europeni? Care bucată din România nu a facut parte din Europa până anul acesta?
Am fost mereu contrariată de ce nu ne consideră Vestul şi pe noi ca fiind parte din Europa lor „unită”. Oare nu românii au fost cei care încă de la începuturile expansiunii Imperiului Otoman au fost scutul de apărare a Vestului împotriva cuceritorilor otomani? Pe toţi i-am oprit cu vitejia, credinţa şi înţelepciunea noastră.
Iar acum începem să renunţăm la tradiţiile noastre pentru a fi la modă, pentru a fi „europeni”. Nu mai spunem „serviciu”, spunem „job”, nu mai vream sa fim studenti la Iaşi, Bucureşti sau Cluj, ci vrem la Sorbona sau la Oxford. Se poate ca românii să fie o naţiune de oameni fără tupeu. Am ştiut să ţinem piept zecilor de mii de războinici turci, dar nu ştim să ţinem piept, să ne păstrăm părerile în faţa celor care vor să ne facă să credem că nu suntem parte din Europa, că nu suntem „ca ei”.
Şi cine sunt „ei”? Ei sunt cei mulţi, cei care au banul, adică puterea. Căci în ziua de azi dacă ai bani ai tot ce vrei. Iar ei au fost suficient de deştepţi şi de pragmatici pentru a profita de orice ocazie pentru a câştiga bani şi a se dezvolta. Iar acum vor să cucerească lumea.
Ne doare să vedem că americanii îşi extind din ce în ce hegemonia în întreaga lume. Şi uite aşa, cu avântul nostru european, am creat o replică la Statele Unite, creând Europa Unită. Şi îmi permit să zic „noi” pentru că, deh, acum suntem europeni. Dar ne-am gândit noi românii vreo clipă la consecinţele dorinţei noastre nemărginite de integrare? Orice fiinţă cu puţin realism în gândire va răspunde clar că nu. De ce să ne dorim să devenim membri ai Uniunii Europene când ştim că ne aşteaptă un viitor de piaţă de desfacere pentru produsele Occidentului, cănd ştim că alinierea la preţurile europene nu va fi concomitenta cu alinierae salariilor? Poate problema e tocmai că nu ştim…
După ce ne-am integrat şi noi în marea familie europeană, s-au gândit şi mai-marii noştri să ne informeze asupra „rudelor” noastre. Acum, când faptul e oricum împlinit, s-a creat un fel de telefon româno-european la care poate suna tot omul să întrebe cu ce se mănâncă Uniunea Europeană. 00800 6 7 8 9 10 11 e numărul-minune: „Formezi, vorbesti gratis si afli orice despre Uniunea Europeana, direct de la Bruxelles. Europe Direct functioneaza si in Romania. Poti vorbi cu un operator care vorbeste romana, si care iti va descurca itele Uniunii Europene cu rabdare.”-cam aşa sună reclama la info-telefon.
Sunt curioasă ce vor răspunde operatorii dacă îi vom întreba despre evoluţia economiei ţării sau despre dispariţia micilor întreprinderi ca urmare a impunerii unor standarde europene mult prea riguroase. Nu ştiu răspunsul lor, dar îl ştiu pe al meu: vom ajunge o ţară din care va dispărea clasa de mijloc-vom fi fie foarte bogaţi, fie foarte săraci; ne vom vinde toate ramurile strategice străinilor-am facut-o deja; vom exporta materii prima la preţuri mici şi vom importa produse finite la preţuri mari-nu ne vom permite un minim de trai decent; vom ajunge aşadar până la urmă să ne amanetăm întreaga ţară pentru a putea supravieţui.
Şi ne mai întrebăm de ce pleacă lumea în afară. E simplu: pentru ca nu au altă şansă de supravieţuire! Dar să fie oare aceasta unica variantă? Eu aş propune, din contra, să rămânem cât mai mulţi în ţară şi să ajutăm la dezvoltarea acesteia. Dar cine ne oferă şansa?! Într-o eră a egalităţii, tinerii trebuie să îşi ceară nu doar dreptul la exprimare, ci şi dreptul la participare. Trebuie să luăm parte la deciziile ce ne privesc viitorul, trebuie să fim informaţi şi să ştim ce, cum şi cui să cerem. Dacă vom deschide o uşă şi vom fi daţi afară, să nu renunţăm, ci să intrăm şi a doua oara; şi dacă nici aşa nu merge, să incercăm şi pe geam. Căci dacă nu vom cere, nu vom primi, şi dacă nu vom crede în ceea ce facem vom fi suprimaţi.
Să nu lăsăm moda lui „time is money” să ne distrugă tradiţiile şi valorile autohtone. Să nu uităm că patria noastră a dat lumii un Iorga, un Eliade, un Eminescu şi că oastea lui Ştefan a nimicit oştirea otomană de zeci de ori mai mare. Să fim români, să nu ne dez-integrăm şi cănd tindem să spunem „nu mai pot” să ne amintim de vorbele marelui Albert Einstein: „Doar viaţa ce-o trăim pentru alţii este o viaţă ce merită să fie trăită”.
Arina Corsei